Gama noastră de furtunuri din PVC este completată acum de două noi modele de furtun, asemanătoare ca și construcție, dar cu destinații diferite. Ambele furtunuri poartă semnul calității producătorului italian Fitt, ce vine cu o experiență de peste 40 de ani în acest domeniu.
Furtunul pentru combustibil are o structură formată din trei straturi din PVC de culoare verde-transparent, consolidate de o inserție din material textil ultrarezistent. Straturile exterioare sunt special construite pentru a oferi o rezistență ridicată la temperaturi scăzute, iar stratul interior este tratat astfel încât să ofere o protecție de lungă durată la acțiunea elementelor chimice.
Oferta noastră cuprinde trei tipuri diferite de diametre interioare: 10, 20, 25mm; având presiunile de lucru de 20, 10 și respectiv 8 bari; la role de 50m. Temperatura de lucru pentru cele trei dimensiuni este cuprinsă între -20 0C și +60 0C.
Acest tip de furtun este destinat în special pentru transportul hidrocarburilor nearomate ca: ulei, petrol, benzină, motorină.
Furtunul pentru aer comprimat are o structură formată din trei straturi din PVC de culoare albastru-transparent, consolidate de o inserție din material textil ultrarezistent. Straturile exterioare sunt special construite pentru a oferi o rezistență și o flexibilitate ridicată la temperaturi scăzute.
Oferta noastră cuprinde un singur tip de furtun cu dimensiunea interioară de 9mm și o lungime de 20m, ambalat într-un kit ce conține furtunul echipat cu racorduri universale de tip Rectus. Temperatura de lucru este cuprinsă între -15 0C și + 60 0C iar diametrul interior este în conformitate cu UNI EN ISO 1307:2008.
Acest tip de furtun este destinat special pentru transportul aerului comprimat în aplicații profesionale, fiind certificat TUV în conformitate cu ISO1402:2009.